Din postfața de Angelo Mitchievici:
„Cătălin Pavel este un poet care își construiește meticulos și aproape arhitectonic poezia. Dacă fațada clădirii ca și structura ei corespund unui spirit ordonat, cartezian, care-și așază ideile precum cărțile într-o bibliotecă, interiorul clădirii arată altfel, relativizează eșafodajul de certitudini. Poezia lui Cătălin Pavel incorporează alefic cosmogoniile ca evenimente de familie, ca o plimbare în jurul camerei propriei existențe. E aici o vârstă mai veche a poeziei, o vână modernistă, ușor nichitastănesciană recuperată însă cu un alt timbru, uneori ușor elegiac. Există o ramă narativă a acestei poezii precum și o dimensiune biografistă cu care poezia de notație a nouăzeciștilor ne-a obișnuit, și nu de puține ori Cătălin Pavel își joacă la confiniile cu prozaicul un lirism bine temperat în care ascunde sâmburele metafizic care nu apucă să încolțească. […]În aceste dialoguri absurdiste, tonul burlesc și giumbușlucar cu panaș, ironia conferă acestei poezii antilirice acel ludic inteligent, plin de farmec. Doi oameni într-o poză este un volum care confirmă un timbru particular în poezia actuală și o sensibilitate poetică care-și are propria sa reverberație, propriul sigiliu.”